ActualitateLocal

Delicii la Festivalul Vânătorilor


Zeci de vânători din Vaslui şi-au pus armele în cui şi s-au echipat în straie de bucătari. S-au întrecut în abilităţi culinare şi au gătit, evident, carne de vânat.
Peste 80 de feluri de preparate, care mai de care mai ispititoare, au dispărut cât ai clipi când la masă au fost poftiţi oaspeţii, care nu au întârziat să apară la festivalul cu tradiţie.
Ospăţul, interzis vegetarienilor, a avut loc în poligonul Paiu, de la marginea oraşului Vaslui, unde zeci de vânători s-au transformat brusc în bucătari.
Şi-au pus şorţurile şi au scos la înaintare grătarele, rotisoarele şi ceaunele. Apoi au început să prepare, cum au ştiut mai bine, carnea de căprioară, iepure sau mistreţ.
Nebunie a fost şi în ceaunele uriaşe în care au fiert, la foc domol, alte preparate din carne de vânat.
”Fiecare stand a pregătit bucate specifice vânătoreşti, cu legume, zarzavat şi specific vânătoresc. A fost un juriu care a gustat din ce au gătit vânătorii şi a acordat marele premiu”, a spus Vasile Negru, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vaslui.
Nu doar juriul a evaluat bunătăţile. Cu toate că doar unul dintre bucătari a fost premiat, în ochii celor peste o mie de oaspeţi, toţi vânătorii au fost câştigători. Festivalul vânătorilor a ajuns în acest an la ediţia cu numărul cinci.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button