Tuesday , 24 November 2020, 12:09

De săptămâna viitoare vom avea primari oficializați în funcțiile câștigate la alegerile din 27 septembrie!

Instituția prefectului-județul Vaslui anunță că de săptămâna viitoare  se va depune jurământul de către toți aleșii în cadrul ședințelor de constituire a consiliilor locale și a consiliului județean.

Reprezentanții prefecturii speră ca până la sfârșitul lunii octombrie să intre în atribuții toți aleșii locali și județeni.

”După ședința de constituire, se va emite un ordin al prefectului privind constatarea constituirii, dacă s-a respectat acea prevedere legală cu privire la prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul de aleși locali sau județeni, după caz. Aceste ordine vor fi publicate pe site-ul Instituției Prefectului”, a precizat prefectul județului, Mircea Gologan.

Mandatele celor 86 de primari, a președintelui Consiliului Județean și a celor peste 1.100 de consilieri locali și județeni au fost deja validate de către judecătorii, în urma alegerilor locale din 27 septembrie.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Caz cutremurător: Poliţist român de frontieră, găsit în pat cu gâtul tăiat de flex

Un poliţist de  frontieră, de 43 de ani, din localitatea Berezeni, a fost găsit mort …

Nicu Ciupilan revine în funcția de viceprimar al Hușiului

În această seară, consilieri hușeni au ales noul viceprimar al municipiului. Este vorba despre Nicu …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *