ActualitateLocal

DACĂ RECUNOAŞTEŢI ACEASTĂ PERSOANĂ, APELAŢI 112 SAU CEA MAI APROPIATĂ UNITATE DE POLIŢIE

CIN
În după-amiaza de 29.07.2016, a fost primit un apel la numărul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe marginea D.N. 24 D, în zona Ocolului Silvic Griviţa din localitatea Trestiana este o persoană căzută pe sol. Echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat decesul bărbatului.
Până în prezent identitatea persoanei decedate nu a fost stabilită.

Semnalmente: vârsta aproximativ 50-55 ani, înălţime 1,75 m, păr scurt, ochi căprui, cu gropiţă în bărbie. Ca semn particular, bărbatul prezintă pe antebraţul stâng un tatuaj dispus la 5 cm faţă de încheietura mâinii, cu dimensiunile 5X4,5 cm, sub formă de inimă.

Obiecte de vestimentaţie: la momentul depistării bărbatul purta pantaloni de culoare gri închis, tricou de culoare roşie cu inscripţia Brunet 1878 Shirt, iar în picioare purta şlapi din cauciuc de culoare albastră, unul mărimea 46 şi celălalt mărimea 41.

Dacă există persoane care pot da informaţii în vederea stabilirii identităţii bărbatului, acestea pot apela gratuit 112 – Apelul de Urgenţă, se pot adresa celei mai apropiate unităţi de poliţie sau Serviciului de Investigaţii Criminale -Compartimentul Urmăriri – telefon 0235/303155.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button