Cultivatorii de viţă de vie mai au la dispoziţie două zile pentru a solicita ajutor de la stat

Cultivatorii de viţă de vie mai au la dispoziţie două zile pentru a solicita ajutor de la stat, în contextul crizei economice generate de pandemia de coronavirus.

Şi fermierii din judeţul Vaslui sunt interesaţi de acest sprijin financiar.

Suma acordată este de 500 de euro la hectar, în limita a 200 de hectare pentru fiecare solicitant.

Fermierii consideră că această susţinere financiară este binevenită, mai ales pe fondul unui an secetos şi marcat de criza sanitară.

”Toată lumea, când se apucă de o treabă, speră să câştige ceva, numai când în agricultură vedeţi că în condiţiile în care noi am investit nişte bani aici, în cultură, dorind să câştigăm şi noi, să avem de unde plăti arendaşilor, dar vedeţi dumneavoastră că şi a mai venit şi pandemia asta, care a pus capăt, practic”, a precizat fermierul Viorel Humă.

În ceea ce priveşte viţa de vie, cantitatea de struguri la hectar obţinută a fost în medie de 3.000 de kg, o treime din producţia anului precedent.

Au fost afectate de secetă şi în sectorul viticol producţiile, au fost diminuate producţii, dar nu aşa însemnate, cum s-a întâmplat în cultura mare”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcţiei Agricole Vaslui.

La nivelul judeţului Vaslui, 8% din suprafaţa agricolă a judeţului este cultivată cu viţă de vie.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

45 de unităţi şcolare vor funcţiona în scenariul roşu de săptămâna viitoare

45 de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui vor funcţiona în scenariul roşu de la …

Trei accidente ciudate în mai puțin de o oră

Astăzi, ambulanțierii au fost solicitați să intervină la trei evenimente rutiere ciudate, în mai puțin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *