Sport

Poli Timișoara-HC Vaslui 30-25 (13-14) Cea mai slabă repriză a doua

timisoara-hc-vaslui
Vasluienii au cedat inexplicabil în partea a doua a meciului, pierzând ocazia de a ţine la distanţă Politehnica Timişoara.
Prima repriză i-a aparținut lui Bogdan Pralea. Portarul vasluienilor și-a ținut echipa în joc, oaspeții conducând aproape toată repriza. Handbaliștii pregătiți de Sandu Iacob au avut și trei goluri avans, scor 12-9, însă finalul primei părți a fost de coșmar pentru Vaslui, care a greșit repetat pe faza de atac. Noroc de Pralea, care a închis poarta, deși bănățenii au avut trei situații de a restabili egalitatea pe tabelă.
Timișoara a avut nevoie de 37 de minute pentru a prelua, în premieră, conducerea, la scorul de 16-15. Tot gazdele sunt cele care profită de degringolada din tabăra vasluiană, distanțându-se pe tabelă, prin Lasica, scor 17-15.
Dovada deznădejdiei în echipa Vasluiului o reprezintă Hagiu, care nu a fost în zi de grație, ”ajutând” adversara să ia un avans de trei goluri, scor 22-18. Oaspeții sunt de nerecunoscut, bifând un nou record negativ în actualul sezon, după ce au marcat doar patru goluri în primul sfert, primind, în schimb, zece goluri.
S-a terminat 30-25, o victorie meritată pentru Timișoara, care se apropie la un punct de Vaslui în clasament, anunțându-se o a doua parte de campionat mult mai animată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button