Sport

Play-out echilibrat

SANDU IACOB
Sandu Iacob se aşteaptă la un play-out extrem de echilibrat, cinci din cele şase echipe luptându-se pentru cele două locuri care îţi asigură prezenţa în noul sezon al Ligii Naţionale.
“E un play-out foarte complicat. Fiecare echipă e cu sabia deasupra capului şi orice greşeală poate să coste. Cred că va fi foarte echilibrat”, a spus antrenorul HC Vaslui.
Acesta speră să menţină grupul conectat la obiectivul echipei şi mizează pe unitatea lui, astfel încât să ocupe unul din primele două locuri: “E nevoie de a capacita întreg colectivul HC Vaslui, pentru a ne atinge obiectivul. Ştim la ce ne aşteptăm. Suntem pozitivi până la capăt şi avem capacitatea necesară pentru a nu ne crea probleme”.
Tehnicianul vasluienilor speră ca în play-out să nu mai facă aceleaşi greşeli ca în campionatul regulat în faţa unor adversari, precum Minaur sau Ploieşti, susţinând că HC Vaslui are forţa de a face diferenţa în faţa acestor echipe.
“Avem doi adversari pe care nu i-am bătut în sezonul regulat, Minaur şi Ploieşti. Ne dorim să îi batem. Dacă am făcut greşeala de două ori, nu trebuie să o mai facem şi a treia oară”, a conchis Sandu Iacob.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button