Creşte numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 în judeţul Vaslui

În judeţul Vaslui, mediul rural este tot mai afectat de COVID. Autorităţile au decis să se păstreze restricţiile din planul roşu pentru încă două săptămâni în cazul comunelor în care rata de infectare a depăşit 3 la mia de locuitori.

Comuna Ciocani a ajuns la o incidenţă de aproape şapte la mia de locuitori, iar mai multe comune rămân pentru încă 14 zile sub scenariul roşu, cu rată de îmbolnăvire de peste 3 la mia de locuitori.

Comuna Vinderei, de pildă, este una dintre ele.

Autorităţile locale susţin că neglijarea măsurilor sanitare a dus la această situaţie.

”Avem trei decedaţi, printre care şi domnul doctor, de COVID. Mai lucrăm la educaţie, pentru că ei nu înţeleg că o mască de protecţie… El o pune în buzunar, când ajunge la instituţie o scoate din buzunar, o pune la gură… Încercăm să evităm. Am trimis şi asistentul social, împreună cu cei doi asistenţi medicali, şi încercăm să-i informăm, să-i învăţăm”, a declarat Ionuț Ghiur, primarul comunei Vinderei.

Prefectul de Vaslui, Mircea Gologan, a făcut apel susţinut către populaţie de a respecta măsurile sanitare de protecţie:

Noi toţi trebuie să înţelegem că trebuie să purtăm mască. Au loc acele întâlniri familiale unde, din păcate, de multe ori se lasă garda jos, şi atunci apare această contaminare”.

În prezent, la nivelul judeţului Vaslui s-a ajuns la aproape 8.700 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus în total, iar în ultimele zile, la fiecare 24 de ore, alte peste 100 de noi cazuri au fost înregistrate.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Parastas la Catedrala Episcopală din Huși pentru Episcopul Grigorie Leu

Luni, 1 martie 2021, începând cu ora 11.00, se va oficia, la Catedrala Episcopală din …

Copilul din Huşi cu arsuri grave nu poate fi transferat la Bucureşti

Fetiţa de 1 an şi 9 luni care a suferit arsuri grave pe o mare …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *