LocalSocial

Copii abandonaţi, preluaţi de DGASPC

Patru fraţi cu vârste cuprinse între 2 şi 9 ani, din Huşi, au fost preluaţi în regim de urgenţă din familie, marţi, de către Protecţia Copilului, cu ajutorul executorului judecătoresc, după ce au fost găsiţi flămânzi, îmbrăcaţi doar în tricouri şi abandonaţi de către părinţi într-o cameră neîncălzită.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a intervenit în regim de urgenţă, în baza unei ordonanţe preşedinţiale, într-o familie din municipiul Huşi, după ce, în urma unei anchete, s-a constatat că patru fraţi cu vârste cuprinse între doi şi nouă ani sunt neglijaţi sever.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, copiii au fost găsiţi, în momentul vizitei inopinate la domiciliu, singuri şi îmbrăcaţi doar în tricouri, deşi locuinţa nu era încălzită. În plus, cei patru fraţi erau flămânzi şi murdari, fiindu-le pusă sănătatea în pericol.
“Ancheta noastră s-a făcut în urma sesizării înaintate de către Poliţia Huşi, fiind o situaţie de risc major, pe fondul neglijenţei parentale. Pe lângă faptul că erau lăsaţi frecvent nesupravegheaţi în singura cameră a unei locuinţe neracordate la energie electrică, minorii asistau la conflictele dintre părinţi, care adesea recurgeau la violenţă domestică”, a declarat responsabilul mass-media al DGASPC Vaslui, Ela Popa.
Familia cu cei patru copii din Huşi se afla de doi ani în monitorizarea autorităţilor locale. Mai mult, părinţii au fost sprijiniţi financiar de către o fundaţie tocmai pentru a li se asigura copiilor condiţii decente de trai.

Odată cu preluarea lor de către autorităţi, cei patru fraţi au fost daţi în plasament unor asistenţi maternali profesionişti.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button