ActualitateLocal

CONTROL JUDICIAR PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS


La sfârșitul săptămânii, polițiștii Postului de Poliție Zorleni, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu l-au identificat în trafic pe R.Cristi în vârstă de 22 de ani, din comuna Blăgești. Acesta conducea autoturismul pe D.N 24 A, pe raza localității Zorleni deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii au întocmit pe numele acestuia dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Anterior comiterii acestei fapte, R. Cristi a mai fost identificat de polițiști de alte 4 ori, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza municipiului Bârlad și comunelor limitrofe, fără a poseda permis de conducere.
Tânărul a fost reținut de către polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.
Fată de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Related Articles

Back to top button