ActualitateLocal

Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Bârlad va fi modernizat cu fonduri europene

Primăria municipiului Bârlad a semnat un nou contract cu finanțare europeană, în valoare de circa 3,6 milioane euro.

Banii vor fi folosiți pentru consolidarea, modernizarea și dotarea Școlii profesionale din cadrul Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza” Bârlad.

Contractul a intrat în faza de implementare, fiind în pregătire procedura de achiziție publică.

Proiectul prevede consolidarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, finisaje, reparații la acoperiș, dotări pentru sălile de clasă, pentru laboratoare, internat și cantină, precum și înlocuirea tuturor instalațiilor electrice, sanitare și termice, a centralei termice a unității școlare, precum și montarea de panouri fotovoltaice pentru energie electrică și de panouri solare, pentru apă caldă.

”Vreau să mai spun că, exceptând cele două mari proiecte de pe mobilitatea urbană, în valoare de peste 17 milioane euro, acesta este cel mai mare proiect ca valoare și vine în completarea celorlalte trei pe care le-am semnat până acum pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu ale elevilor noștri”, a spus primarul Dumitru Boroș.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button