ActualitateLocal

Cinci persoane retinute pentru fraude electorale la alegerile de pe 27 septembrie

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au probat activitatea infracțională a cinci bărbați cu vârste cuprinse între 45 și 54 de ani și a două femei, în vârstă de 42, respectiv 44 de ani, persoanele fiind bănuite de comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și abuz în serviciu.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii, s-a stabilit că cele 7 persoane ar fi participat atât în calitate de autori, dar și complici, la săvârșirea infracțiunilor cercetate.

Aceștia ar fi solicitat, procurat, întocmit și folosit, mai multe adeverințe medicale întocmite și eliberate în fals.

Adeverințele, pe care erau consemnate situații nereale, au fost folosite la întocmirea în fals a unor cereri de votare prin intermediul urnei speciale mobile, fără ca persoanele înscrise pe respectivele adeverințe să sufere de afecțiuni medicale care să le facă netransportabile, în vederea exercitării dreptului de a vota.

Totodată, persoanele înscrise pe respectivele adeverințe nu ar fi avut cunoștință despre acestea și nici nu le-ar fi solicitat.

Ulterior, în data de 27 septembrie a.c., comisiile de votare de la toate cele 3 secții de pe raza comunei Ibănești au desemnat membri care s-au deplasat cu urna specială mobilă la domiciliile persoanelor în numele cărora au fost formulate cereri, pentru ca acestea să-și exercite dreptul de vot.

În data de 7 octombrie a.c., ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de 4 bărbați și o femeie, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad care a dispus față de aceștia măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Două persoane sunt cercetate în stare de libertate.

 În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea activității infracționale a persoanelor implicate.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button