ActualitateLocal

Cercetați pentru conducere sub influența alcoolului


Doi bărbați sunt cercetaţi de polițiștii vasluieni după ce au fost identificați conducând autovehicule pe drumurile publice deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În data de 03 ianuarie a.c., ora 23:30, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Huşi, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ştefan cel Mare, din municipiul Husi, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic rezultând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huşi, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în cursul serii de 03 ianuarie a.c., aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliție Rurală Bârlad a oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa pe Drumul Județean 243 A, din direcţia Pogoneşti către Iveşti.
Persoana aflată la volanul autoutilitarei a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 66 de ani. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest. Întrucât rezultatul testării a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice.
În cele două cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevazută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

Related Articles

Back to top button