Thursday , 25 February 2021, 04:01

Centrele de vaccinare din judeţ, pregătite pentru cea de-a doua etapă a campaniei

Prefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, a declarat, miercuri, că centrele care vor funcţiona în cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivelul judeţului sunt pregătite, în această perioadă fiind puse la punct ultimele detalii, astfel încât imunizarea să se deruleze fără probleme.

”S-a verificat stadiul pregătirilor în cele cinci centre care vor fi organizate în plus în etapa a doua a campaniei de vaccinare, urmând ca acolo unde lucrurile nu sunt chiar cum ar trebui să vedem ce ar trebui făcut pentru a putea să le avem gata până pe data de 14 ianuarie. Domnii primari au dat asigurări că vor face tot posibilul pentru a putea demara campania de vaccinare în etapa a doua. În afară de aceste centre, rămân şi trei dintre cele cinci care au funcţionat în prima etapă. CJCI a transmis o adresă către toţi agenţii economici care fac parte din grupele critice la nivelul judeţului Vaslui, astfel încât să putem estima numărul de persoane care vor dori vaccinarea în etapa a doua şi să avem persoanele de contact, pentru ca în momentul în care se va deschide platforma, la fiecare agent economic persoana de contact să poată avea acreditarea să planifice personalul pentru vaccinare, astfel încât activitatea respectivilor agenţi economici să nu fie perturbată”, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Gologan.

Potrivit estimărilor făcute la nivelul Instituţiei Prefectului în ceea ce priveşte numărul persoanelor care doresc să se imunizeze în cea de-a doua etapă, aproximativ 55 – 60% dintre angajaţii instituţiilor şi firmelor chestionate şi-au dat acordul pentru vaccinarea anti-COVID-19.

Prefectul a precizat că se va vaccina imediat ce acest lucru va fi posibil şi a estimat că numărul persoanelor care vor dori să se imunizeze va creşte în perioada următoare.

”În momentul în care Instituţia Prefectului va putea să acceseze platforma, voi fi printre primele persoane care vor merge să se vaccineze. Vaccinul este ceva necesar. Este o dorinţă a noastră a tuturor de a participa şi de a scăpa de această pandemie. Cred că şi persoanele care în primă fază au fost reticente şi au avut anumite reţineri în a participa la campania de vaccinare vor veni şi vom creşte procentul persoanelor vaccinate”, a mai spus Gologan.

Prefectul a subliniat că pentru buna derulare a etapei a treia a campaniei de vaccinare sunt necesare implicarea şi sprijinul medicilor de familie, astfel încât accesul în platformă să fie unul coordonat şi să nu apară sincope în planificarea online.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Cod galben de ceață în județul Vaslui!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă …

Bărbat din Banca, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *