Carte de identitate falsă, cu destinaţia Spania, oprită la Albiţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Albiţa au descoperit ascunsă într-un plic, o carte de identitate falsă, pe care şoferul unui autocar intenţiona să o transporte în Spania.

În data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 05.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, conducând un autocar cu destinaţia Spania, un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, iar colegii noştri au descoperit astfel, într-un plic pe care şoferul îl transporta ca şi colet, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având aplicate datele şi fotografia unei alte persoane. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost contactat de un cetățean din R. Moldova, în Chișinău, care l-a rugat să transporte plicul în care se găsea documentul în Spania și să-l predea unei persoane ale cărei date nu le cunoaște, dar care urma să-l contacteze telefonic”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Ambulanță scoasă din nămeți de un grup de tineri la Ghergheleu

O ambulanță trimisă la o urgență în localitatea Ghergheleu, comuna Codăești, a rămas blocată în …

Ambulanţă care transportă doi pacienţi la un centru de dializă, blocată pe DC37

O ambulanţă cu doi pacienţi transportaţi pentru dializă a rămas blocată în zăpadă pe DC …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *