ActualitateLocal

Campania „Siguranta in scolile vasluiene”


În cadrul Campaniei ,,ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ”, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui continuă acțiunile pentru asigurarea unui climat de siguranță în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar. Activitățiile se desfășoară cu scopul de a preveni și combate delicvența juvenilă și victimizarea minorilor, pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfășurări a procesului instructiv-educativ.
Astfel, prima săptămână de școală a fost marcată de emoții și entuziasm la reîntâlnirea cu profesorii și colegii. Odată cu debutul activităților didactice, polițiștii au fost și ei prezenți în școli, cu recomandări pentru siguranța personală a elevilor.
Acum, copiii care s-au întâlnit cu oamenii legii, știu că:

 Este util să adopte un comportament civilizat, fără să se lase influenţați de cei din jur şi fără să fie agresivi în atitudine sau limbaj ;
 Atunci când se întorc de la școală este bine să meargă direct acasă, respectând regulile de circulație;
 Este important să solicite ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi șicanează, izolează, umilesc sau jignesc.
 Este indicat să evite să aibă asupra lor obiecte valoroase.
Unitățile de învăţământ aflate în zona de competenţă au fost incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, asigurându-se, totodată, supravegherea traseelor de deplasare a elevilor.
Echipaje de poliţie, în colaborare cu jandarmi și polițiști locali, vor fi prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button