ActualitateLocal

Bârlădean reținut după ce și-a incendiat propria locuință

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Bârlad,  județul Vaslui, a fost reținut de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere (prin incediere) și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 15 mai 2022, ora 18.53, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui incendiu, la o locuință din municipiul Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au stabilit faptul că, în aceeași zi, 15 mai 2022, la ora 18.20, bărbat cercetat ar fi încercat să o determine pe soția sa, o femeie în vârstă de 46 de ani, să se întoarcă la domiciliul comun. Ulterior, întrucât soția acestuia nu a revenit la domiciliul comun, bărbatul cercetat ar fi incendiat locuința, rezultând pagube materiale.

În cursul zilei de ieri, 16 mai 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au luat față de bărbat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat, de către  Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivă, instanța de judecată dispunând măsura arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere (prin incendiere) și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button