ActualitateLocal

Bărbat rănit grav într-un accident rutier


Un bărbat de 29 ani a fost rănit grav fiind implicat într-un accident de circulaţie care a avut loc astăzi pe raza comunei Muntenii de Jos

În această dimineață, ora 03.15 am fost sesizaţi prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Munteni de Jos, a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
La locul producerii accidentului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, care, din primele cercetări au stabilit următoarele:
G. Iulian , în vârstă de 29 ani, din localitatea Iași, conducea un autoturism pe drumul DN 24, pe raza localităţii Munteni de Jos, comuna Munteni de Jos, din direcţia Vaslui către Bârlad. Într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, acesta a pierdut controlul direcției autoturismului și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un podeț.
În urma impactului conducatorul auto a rămas încarcerat, fiind necesară intervenția unei echipel ISU Vaslui. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă , poliţiştii rutieri urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button