ActualitateLocal

Bărbat din Todirești arestat, după ce a încălcat ordinul de protecție!

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești din cadrul Poliției Orașului Negrești au reținut un bărbat, din comuna Todirești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 30 martie a.c., ora 12.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești din cadrul Poliției Orașului Negrești au fost sesizați de către o femeie de 26 de ani, din localitatea Todirești, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat în vârstă de 50 de ani, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Acesta s-ar fi deplasat la domiciliul persoanei vătămate, în zilele de 27 și 30 martie a.c., unde ar fi provocat scandal și ar fi proferat amenințări.

Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că în luna februarie 2021, Judecătoria Vaslui a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului cercetat, pentru o perioadă de 6 luni.

Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite prin emiterea ordinului de protecție provizoriu, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 50 metri faţă de soția sa, de locuinţa acesteia și de locul ei de muncă, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă prevederile ordinului de protecţie provizoriu.

În data de 30 martie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. În data de 31 martie a.c., acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea sa preventivă.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button