Bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile germane, depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au reţinut şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, căutat de autorităţile din Germania pentru săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocamion înmatriculat în România, N.V., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 46 de ani.

”La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că bărbatul este căutat de către autorităţile din Germania, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare şi predare sau extrădare, la data de 19.11.2019. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani pentru săvârşirea de infracţiuni comise cu violenţă, pe teritoriul Germaniei”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Bătrân transportat la spital cu o plagă înjunghiată

Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din localitatea Stuhuleţ, comuna Berezeni, a fost …

77 de polițiști vasluieni au fost avansaţi în gradul profesional următor, de Ziua Poliţiei Române

Cu prilejul sărbătoririi a 201 ani de atestare documentară a Poliției Române, Vineri, 24 martie …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *