Bărbat care a suferit un accident vascular cerebral a fost plimbat cu salvarea prin Vaslui, din greşeală

Un vasluian, care a suferit un accident vascular, a fost plimbat prin județ cu salvarea.

O asistentă de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui l-a confundat cu un alt bolnav, iar acum face obiectul unei anchete.

”Doamna asistentă va fi audiată de Comisia de Disciplină care va stabili dacă trebuie sancţionată sau nu”, a afirmat Ana Rinder, managerul spitalului.

La Centrul rezidenţial pentru persoane de vârsta a treia din localitatea Valea Siliştei, comuna Solești, trebuia să ajungă un beneficiar care a fost transportat la spital pentru a i se schimba o sondă urinară. În locul acestuia, ambulanța a adus un alt bolnav, aflat în stare gravă.

”M-a sunat infirmiera când a ajuns ambulanţa şi m-a întrebat dacă am modificat ceva, dacă domnul a fost trimis acasă, că a fost adus un alt bărbat. Cel care a venit era grav şi nu era pacientul nostru. Am reuşit să vorbesc cu asistenta de pe ambulanţă, care mi-a zis că a greşit pacientul. Actele medicale erau ale domnului internat la noi, dar fizic era alt pacient”, a declarat Ionel Turc, directorul centrului de la Valea Siliștei.

Pacientul a fost urcat din nou în salvare şi dus la spital, iar în cele din urmă la centru a fost adus pacientul care trebuia.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Bătrân transportat la spital cu o plagă înjunghiată

Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din localitatea Stuhuleţ, comuna Berezeni, a fost …

77 de polițiști vasluieni au fost avansaţi în gradul profesional următor, de Ziua Poliţiei Române

Cu prilejul sărbătoririi a 201 ani de atestare documentară a Poliției Române, Vineri, 24 martie …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *