Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad au reţinut un bărbat de 28 de ani, din municipiul Bârlad, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt. Pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
În noaptea de 07/08.04.2017, poliţişti din cadrul poliţiei Municipiului Bârlad şi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Bârlad. Acesta a pătruns prin efracţie într-o societate comercială de pe raza municipiului Bârlad, de unde a sustras suma de 40 de lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta, în cursul aceleiaşi nopţi, a pătruns prin efracţie într-o altă societate comercială, dar nu a reuşit să sustragă bunuri.
De asemenea, bărbatul mai este cercetat de poliţiştii de investigaţii criminale bârlădeni sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de furt, faptă comisă la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut. Bărbatul a sustras dintr-un magazin mai multe produse alimentare, în valoare de 133 lei şi a părăsit incinta fără să le achite.
Poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvărşirii unei infracţiuni de furt, a unei infracţiuni de furt calificat şi a unei tentative la infracţiunea de furt calificat. Ulterior, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Instanța de judecată a emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.