ActualitateLocal

Procesiune impresionantă cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi

Un număr impresionant de creștini, alături de preoții din cuprinsul întregii eparhii, au participat la procesiunea cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi.

Evenimentul reprezintă un preambul la sărbătoarea Ocrotitoarei Episcopiei Hușilor din ziua de 7 iulie.

În sunetul clopotelor, procesiunea cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi s-a derulat pe traseul Catedrala Episcopală – str. Mihail Kogălniceanu – str. 1 Decembrie – str. A.I. Cuza – str. Ștefan cel Mare – Catedrala Episcopală, în dreptul bisericilor de pe traseu făcându-se scurte popasuri de rugăciune.

Printre participanți s-au regăsit președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, și primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan.

„Prezența Sfintei Mucenițe Chiriachi printre noi este de peste 250 de ani, iar numărul mare de participanți la procesiune dovedește dragostea pe care o poartă credincioșii față de Sfântă. Această procesiune tinde să redevină una de tradiție, care a fost întreruptă de regimul comunist, după ce zeci de ani a fost organizată la Huși”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Hușiul este singurul loc din țară unde se păstrează moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, care au fost aduse de Episcopul Iacov Stamati al Hușilor în anul 1787, de la Mănăstirea Marea Lavră, din Muntele Athos.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button