ActualitateLocal

Autoturism Seat „alimentat” cu ţigări de contrabandă


Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa împreună cu lucrători vamali au descoperit 6.000 ţigarete, pe care un bărbat le-a ascuns în rezervorul unui autoturism, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră.

În data de 8 februarie a.c., în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Toader C., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Seat, înmatriculat în Bulgaria.
Pentru valorificarea unei informaţii deţinute, poliţişti de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care au descoperit, ascunse în rezervorul autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 6.000 ţigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigaretelor în valoare totală de 1.350 lei, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button