ActualitateLocal

Au reapărut incendiile de vegetație uscată! Pompierii bârlădeni s-au luptat cu flăcările mai bine de o oră!

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la vegetația uscată din localitatea Odaia Bursucani, comuna Grivița.

La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 6000 metri pătrați vegetație uscată și exista pericolul de propagare la o locuință părăsită și un padoc de animale.

Pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului și protejarea bunurilor aflate în pericol.

După aproximativ 90 minute, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

Au ars aproximativ 6000 metri pătrați vegetație uscată (în limitele a trei proprietăți).

Au fost salvați șase câini de rasă. De asemenea, au fost salvate locuința părăsită și padocul de animale.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu deschis. Nu au existat persoane rănite.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button