ActualitateLocal

Asociaţia ”Iris” Vaslui demarează o campania ”Eu, tu, noi, împreună!”, dedicată persoanelor seropozitive

Asociaţia Iris Vaslui lansează campania locală de informare, educare şi conştientizare a drepturilor omului, nondiscriminare şi tratament egal, dedicată persoanelor seropozitive din judeţ, derulată sub sloganul “Eu, tu, noi, împreună!”.

Campania face parte din proiectul “Step by step towards an inclusive society”, derulat de Federaţia UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Personelor Afectate de HIV-SIDA) Bucureşti în parteneriat cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin granturile SEE 2014-2021 şi are drept scop creşterea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale mici, care lucrează în zone şi pentru grupuri ţintă insuficient deservite, de a se implica în apărarea drepturilor omului şi promovarea tratamentului egal prin programe de cetăţenie activă.

“Timp de şase luni, 3.600 de persoane din populaţia generală, vor fi informate şi conştientizate cu privire la drepturile omului, nondiscriminare şi tratament egal în comunitate şi în mediul online. Vor avea loc 24 de întâlniri online sau în comunitate pe aceste teme, în susţinerea campaniei locale de informare fiind implicaţi cinci tineri voluntari. În cadrul acestei campanii, este disponibil numărul de telefon 07255122325, destinat persoanelor care fac parte din comunitatea PLHIV şi se simt discriminate. Un expert va prelua apelul şi va oferi consiliere în vederea depăşirii acestei situaţii”, a declarat preşedintele Asociaţiei “Iris” Vaslui, Lenuţa Năstruţ.

Asociaţia “Iris” s-a înfiinţat în anul 2000, iar în 2021 a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Federaţiei UNOPA şi are ca obiectiv principal apărarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu HIV-SIDA, stipulate în cele două convenţii internaţionale semnate de statul român – Convenţia Drepturilor Omului şi Convenţia Drepturilor Copilului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button