ActualitateLocal

Arestat pentru furturi din autoturisme

Un bărbat din municipiul  Vaslui a fost reținut de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii din cadrul Biroul de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui  au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din Vaslui, bănuit de comiterea a trei infracțiuni de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate,  polițiștii vasluieni au stabilit că, în noaptea de 15/16 septembrie a.c., bărbatul a pătruns prin efracție în interiorul mai multor autovehicule parcate pe raza municipiului Vaslui, în zona străzii Castanilor, ocazie cu care a sustras din interior acestora mai multe bunuri de valoare și sume de bani. Prejudiciul produs în cauză este estimat la peste 4.000 lei și a fost recuperat în totalitate urmând a fi restituit persoanelor vătămate.

În cursul zilei de astăzi, împotriva bărbatului a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar mâine, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button