Sport

Octavian Cracea și Marcel Chiorean, convocați la lotul U 17


Reprezentativa Under 17 a României efectuează, în perioada 7-8 decembrie, un stagiu de evaluare la Centrul Național de Fotbal de la Buftea. Reunirea lotului pregătit de Sorin Colceag va avea loc pe 7 decemrbie, la Mogoșoaia. În cele două zile pe care le vor petrece la București, juniorii vor fi testați din punct de vedere tehnico-tactic.
Din lotul convocat de Sorin Colceag fac parte Marcel Chiorean și Octavian Cracea, de la Sporting Juniorul Vaslui.
Reprezentativa Under 17 a României s-a calificat la turul de Elită în ciuda înfrângerii din ultima partidă, scor 0-1, cu Austria.
România a obținut o victorie (2-1 cu Lituania), o remiză (0-0 cu Luxemburg) și o înfrângere (0-1 cu Austria) în cadrul grupei a 10-a de calificare.
Tricolorii își vor afla adversarele din cadrul Turului de Elită pe 13 decembrie, când va avea loc tragerea la sorți, la Nyon.
România s-a clasat pe locul 2 în grupă, cu patru puncte acumulate. Liderul grupei este Austria, care a câștigat toate cele trei meciuri.
Echipele care s-au clasat pe locurile 1 și 2 și cele mai bune patru dintre formațiile care s-au clasat pe locul 3 în cele 13 serii din această prima fază s-au calificat la Turul de Elită, ultimul premergător Campionatului European.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button