ActualitateLocal

Amenzi de aproape 100 mii de lei aplicate șoferilor indisciplinați în trafic

În perioada 11 – 13 martie 2022, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sprijiniți de polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din județul Vaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză sau care se află sub influența alcoolului.

De asemenea, acțiunile au vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță și disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin sancționarea conducătorilor auto, a bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care nu respectă normele rutiere.

În cadrul activităților derulate, la care au participat peste 25 de polițiști, au fost verificate aproximativ peste 330 de vehicule, fiind legitimate peste 350 de persoane și testate alcoolscopic peste 200 de conducători de vehicule.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 222 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și legislației conexe, în valoare de peste 96.700 de lei. De asemenea, au fost reținute 22 de permise de conducere și a fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: depășirea limitei legale de viteză cu peste 70 km/h (3), depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h (16), depășire neregulamentară (2) și conducere sub influența alcoolului (1).

Cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost următoarele: valabilitate expirată I.T.P. (5), constatarea de defecțiuni tehnice (2) și alte abateri (2).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button