ActualitateLocal

Aglomeraţie la Bursa locurilor de muncă


Peste 700 de persoane au venit, în doar trei ore, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională din municipiul Vaslui, unde a avut loc Bursa locurilor de muncă.
Oamenii au aşteptat la rând zeci de minute, unii fiind nevoiţi să stea în ploaie. La un moment dat, cei prezenţi au încercat să forţeze intrarea în sala unde se aflau reprezentanţii firmelor participante la bursă, motiv pentru care cei doi jandarmi aflaţi la faţa locului au solicitat sprijinul altor colegi, pentru a face faţă situaţiei.
”Nici jandarmii nu s-au aşteptat ca persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să se îmbulzească la uşile clădirii unde s-a desfăşurat bursa. Din fericire, nu au existat incidente. De aceea, din punctul nostru de vedere, această bursă a fost un succes pentru că angajatorii prezenţi au avut de unde să-şi recruteze forţă de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui, Laura Toporăscu.
O parte dintre şomeri, veniţi din comune din împrejurimile municipiului Vaslui, au afirmat că au ajuns la bursă după ce primarii i-ar fi ameninţat că le taie ajutorul social.
”Am venit la bursă pentru că ne-a trimis domnul primar. Eu nu vreau un loc de muncă decât în satul meu, la Fereşti. Am copil de crescut şi trebuie să am grijă şi de animale. Nu pot ajunge în altă parte la muncă. Primesc 400 de lei ajutor social şi încă 350 de lei alocaţia copilului şi cea complementară. Cu 750 de lei, eu şi familia mea reuşim să ne descurcăm”, spune Valentina Feraru.
eprezentanţii AJOFM Vaslui susţin că, într-adevăr, au trimis invitaţii pentru bursă către toate primăriile din judeţ pentru a fi înştiinţate persoanele fără un loc de muncă din comune.
”Ceea ce am transmis noi către unităţile adminsitrativ-teritoriale era o invitaţie, nu o obligaţie. Că unii primari au mers mai departe decât de a informa persoanele fără un loc de muncă, este problema lor”, a adăugat Laura Toporăscu.
Mulţi dintre cei prezenţi la bursa generală a locurilor de muncă de la Vaslui au găsit tot felul de motive pentru a nu fi luaţi în evidenţă de către angajatori şi chemaţi la muncă, unii invocând că sunt bolnavi sau că nu ştiu să citească.
În judeţul Vaslui, la Bursa generală a locurilor de muncă au fost prezente, vineri, peste 1.500 persoane, în oraşele Vaslui, Bârlad şi Huşi. Din cei 1.400 de angajatori invitaţi la eveniment, 53 de agenţi economici au confirmat participarea la bursă. În total, au fost oferite 462 de locuri de muncă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button