ActualitateLocal

Cursuri de perfecționare pentru agricultorii vasluieni

Ȋn vederea accesǎrii fondurilor financiare europene în perioada 2023-2027, de cǎtre fermierii și tinerii fermieri locali, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vaslui organizeazǎ cursuri de calificare pentru urmǎtoarele specializǎri: Lucrǎtor în cultura plantelor, Lucrǎtor în creşterea animalelor, Apicultor, Legumicultor, Pomicultor și Tractorist agricol.

De evidenţiat este faptul cǎ, un astfel de curs se desfășoară în baza unui contract încheiat între instituţie şi solicitant pe o perioadă de 3 luni de zile și reprezintǎ un cumul de activităţi de instruire teoreticǎ și practicǎ agricolǎ, planificate în 360 ore, respectiv 120 de ore alocate teoriei și 240 orelor de practicǎ.

Astfel, pentru înscrierea la cursurile de calificare derulate prin D.A.J. Vaslui sunt necesare o serie de documente, precum:

document de identitate CI/BI solicitant,

ultima diplomǎ care atestǎ studiile – minim 8 clase,

certificat de naștere,

certificat de cǎsǎtorie (dupǎ caz).

De asemenea, menţionǎm faptul cǎ la această dată, prin Compartimentul de formare profesională, promovare şi elaborare proiecte din cadrul Direcţiei pentru Agriculturǎ Judeţene Vaslui, au fost deschise cursurile de instruire pentru specializǎrile:

Apicultor  –  28 cursanţi, având ziua de curs luni, ora 15:00,

Pomicultor  –  6 cursanţi, zi de curs marţi, ora 15:00,

Legumicultor  –  15 cursanţi, zi de curs miercuri, ora 15:00,

Tractorist agricol –  19 cursanţi, sâmbǎta, ora 9:00.

Activităţile teoretice de instruire au loc la sediul instituţiei, situat în strada Eternităţii,  nr. 1, Vaslui, iar preţul este de 600 lei/curs.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button