ActualitateLocal

Activitati preventive la LMK Vaslui

Polițiștii continuă activitățile pentru creșterea gradului de informare a tinerilor, astfel încât aceștia să devină conştienţi de pericolele pe care le pot întâlni în viața de zi cu zi şi să reducă riscul lor de victimizare.
În această dimineață, la sediul Poliției municipiului Vaslui, s-au prezentat elevi din cadrul claselor a V-a si a IX-a de la Liceului Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui pentru a participa la o activitate preventiv-educativă, susținută de polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier și polițiștii de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Vaslui, în cadrul Programului Educațional – SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!
Este necesar să se desfăşoare activităţi informativ-preventive, prin intermediul cărora elevii să devină conştienţi de pericolele pe care le pot întâlni şi să adopte comportamente menite să reducă riscul lor de victimizare.
Adolescenții au fost instruiţi cu privire la măsurile de siguranţă pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victimele evenimentelor rutiere.
Poliţiştii au vizat formarea conduitei preventive a elevilor în calitate de participanți la traficul rutier, ca pietoni, pasageri in autovehicule, biciclişti sau conducători de mopede/autovehicule. Au fost purtate discuţii privind evoluţia, cauzalitatea şi consecinţele grave ale accidentelor rutiere produse pe raza judeţului Vaslui, scopul fiind acela de a-i determina să conştientizeze pericolul la care se expun în cazul nerespectării regulilor de circulaţie.
Elevii au înțeles faptul că ”accidentul rutier se poate produce într-o fracţiune de secundă, nu-şi alege victimele, şi poate transforma iremediabil şi pentru totdeauna viaţa”.
De asemenea, polițiștii de proximitate au adus în atenția elevilor situațiile în care aceștia pot cădea victime violențelor manifestate în școli. Polițiștii și elevii au avut o discuție interactivă pentru a găsi soluții de evitarea a implicării lor în astfel de agresiuni.
În cadrul activității au fost prezentate materiale cu caracter preventiv, videoclipuri și cazuri reale cu care s-au confruntat polițiștii. Activitatea a cuprins și informații despre infracționalitatea din mediul on-line și modalitățile prin care elevii pot deveni victime pe rețelele de socializare. Totodată, li s-au prezentat consecințele generate de consumul de alcool în rândul adolescenților.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button