ActualitateLocal

Imagine șocantă! Jandarmii verifică identitatea pelerinilor la hramul Sf.Cuvioase Parascheva de la Iași!

Imaginea de azi a Catedralei Mitropolitane de la Iași, în aceste momente de pregătire a sărbătorii din 14 octombrie, s-a schimbat total.

Pare a fi mai curând o redută strașnic păzită de forțe militare, care în orice clipă pot interveni pentru a îndepărta pe cei ce ar veni să o cucerească.

”Cunosc acest pelerinaj de mai bine de 40 de ani. Oricât de restrictive erau normativele conducerii atee a orașului din timpul comunismului, nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. De aceea atitudinea exprimată în cuvântul Înaltpreasfinției Voastre o susțin întru totul, iar sfaturile duhovnicești, transmise clerului și credincioșilor pelerini, ni le însușim și noi, sperând să aducă în inimile și sufletele tuturor pacea lui Hristos și mângâiere duhovnicească”, a precizat IPS Ioachim, Episcopul Romanului și Bacăului.

De la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităților depuse în slujba sănătății oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade.

Organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva întărește această atitudine constantă a Bisericii, pelerinii având de respectat reguli dintre cele mai stricte.

”În acest context, ni s-ar fi părut normal ca și autoritățile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioșilor, în continuarea aceleiași încrederi cu care au fost învestiți, în calitatea lor de cetățeni, la recentele alegeri locale. Este necesar să se înțeleagă de către toți că între libertățile fundamentale se numără și dreptul oamenilor de a-și manifesta liber și neîngrădit convingerile religioase”, spun reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Este evident că întreaga societate se află într-un moment dificil, în care se impun măsuri pentru ocrotirea sănătății oamenilor. În același timp, nu se poate ușor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button