ActualitateLocal

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI , ÎN DOMENIUL PAZEI OBIECTIVELOR

index
Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, prin Serviciul de Ordine Publică, a
continuat acțiunile de verificare a activităților din domeniul pazei obiectivelor,
bunurilor și valorilor.
Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, prin structurile de ordine publică, a
continuat acţiunile, demarate la nivel naţional, pentru verificarea respectării
normelor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor.
Polițiștii au acționat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor care aduc
atingere patrimoniului, verificarea deţinătorilor de valori şi a funcţionării
prestatorilor de servicii în domeniul securităţii fizice.
Astfel, în ultimul trimestru al anului 2016, au fost verificate 34 de unități și
instituții de interes public, 15 unități bancare și 16 instituții de creditare, 14
societăți de schimb valutar, 19 case de amanet, 79 unități poștale, 15 stații de
carburanți, 36 spații comerciale mari, 44 de săli de jocuri de noroc și 11 firme de
pază și alarmare.
Urmare a acestor controale, polițiștii au constatat nereguli privind funcționarea
sistemelor electronice de alarmare și au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în
valoare de 33.700 de lei.
Poliţiştii vor continua acest tip de acțiuni punând accent pe legalitatea funcţionării
societăţilor specializate de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de
acestea, pentru creşterea siguranţei transporturilor de valori, a locurilor de
depozitare a acestora şi prevenirea faptelor ilicite la regimul pazei obiectivelor,

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button