ActualitateLocal

Acțiuni ale jandarmilor vasluieni


Pe timpul derulării unei acţiuni punctuale pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului 3 Bârlad a interceptat o persoană de sex masculin, în apropierea Pieţei Sfântul Ilie, care avea într-o sacoşă 40 de pachete de ţigări de contrabandă marca “FAST”. Au fost întocmite actele de constatare a infracţiunii flagrante iar cele 40 de pachete de ţigări au fost ridicate şi predate organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor.
De asemenea, jandarmii vasluieni, au acţionat pe raza localităţilor din apropierea oraşului Negreşti, în cadrul unei acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea tăierilor, transportului şi comercializării ilegale de arbori.
Astfel, în pădurea de pe raza localităţii Valea Mare au fost depistate,în flagrant, două persoane care tăiau fără drept arbori şi o persoană care transporta masă lemnoasă cu un atelaj hipo fără a avea documente legale.
În cadrul acestei acţiuni au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice iar masa lemnoasă transportată fără documente legale a fost ridicată în vederea confiscării şi predată lucrătorilor Ocolului Silvic Brodoc.
În perioada următoare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui, desfăşoară în continuare acţiuni specifice, pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor, transportului şi comercializării ilegale de arbori, precum şi pentru depistarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale în domeniul silvic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button