ActualitateLocal

Acțiune pentru reducerea numărului acidentelor in care sunt implicati pietoni

2
Pe parcursul a patru ore, în timpul unei acţiuni defășurate pe raza municipiului Bârlad, poliţiştii rutieri au identificat 19 conducători auto care nu au acordat prioritate pietonilor.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad și Biroului Drumuri Naționale și Europene au desfășurat ieri, 26 mai, pe raza municipiului Bârlad o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați pietonii.
Astfel, polițiștii au identificat în trafic atât conducători de autovehicule care nu respectă normele rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, cât și pietoni care s-au angajat în traversare străzii prin loc nepermis.
Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, 19 au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care nu au respectat normele rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public. Totodată, acestora, alături de sancţiunea contravenţională principală, le-a fost aplicată şi sancţiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 zile.
De asemenea, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale pietonilor angajaţi în traversare prin loc nepermis.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button