Sunday , 29 November 2020, 18:17

Accidente de circulație in mediul rural

accident-mas-politie-si-indicator-295x180
Pe raza judeţului Vaslui, au avut loc două accidente de circulaţie în urma cărora cinci persoane au suferit vătămări corporale.
Poliția municipiului Bârlad a fost sesizată prin apel la numărul de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe D.J. 243, pe raza comunei Iana.
Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au efectuat cercetări la locul producerii accidentului și au stabilit faptul că O. Vlad, în vârstă de 19 ani, din comuna Pogana a condus un autovehicul din direcția Iezer către localitatea Pogana. Într-o curbă la dreapta, din cauza neatenției în conducere, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un mal de pământ.
Patru persoane aflate în autovehicul, cu vârste cuprinse între 20 și 38 ani, au fost transportate la Spitalul municipal de Urgență Bârlad unde au fost diagnosticate cu „policontuzii”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În ziua de 01.05.2016, pe raza comunei Pungești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unui biciclist.
Din cercetările efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Vaslui și Postului de Poliție Pungești, a rezultat faptul că un minor, în vârstă de 16 ani, din comuna Pungești, se deplasa pe o bicicletă, pe D.J. 159, pe raza localității Pungești, fiind acroșat de un autovehicul care circula din sens opus. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei. Autovehiculul implicat în accident a fost oprit de polițiști pe raza comunei Pungești, la volan aflându-se o femeie, în vârstă de 28 ani, din comuna |Lipova, județul Bacău. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a stabilit faptul că tânăra nu consumase băuturi alcoolice.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost diagnosticată cu „fractură gambă”.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Creştere a cazurilor de infectare cu Covid: două localităţi cu incidenţa de peste 3 la mie!

Rata de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 2,3 la mia de locuitori la …

Jandarmii vasluieni au donat sânge pentru salvarea unei fetițe de 9 ani, diagnosticată cu cancer

Jandarmii vasluieni s-au mobilizat, iar vineri la prima oră au donat sânge pentru cei aflați …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *