ActualitateLocal

Accident spectaculos în Vaslui: Șase mașini avariate!

Șase mașini au fost grav avariate în centrul orașului Vaslui, după ce au fost lovite de o mașină condusă de un șofer teribilist.

Potrivit martorilor, acesta a încercat să depășească o coloană oprită la semafor, însă din cauza vitezei foarte mari a derapat, a lovit un autoturism din coloană și a ricoșat în alte 4 mașini parcate lângă trotuar.

Automobilul are volanul pe partea dreaptă, iar după verificarea cu alcooltestul s-a constatat că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto care a provocat accidentul are 28 de ani și este din comuna Ștefan cel Mare, iar în mașina lui se mai afla o pasageră în vârstă de 16 ani, care a acuzat dureri, însă a refuzat să fie transportată la spital cu ambulanța sosită la fața locului, odată cu echipajul de descarcerare.

”Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă la un accident rutier petrecut în centrul municipiului Vaslui. Persoanele implicate nu au necesitat îngrijiri medicale şi au refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button