ActualitateLocal

Accident mortal


Polițiștii fost sesizați prin apel de urgență la 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Perieni a avut loc un accident rutier, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
La locul producerii accidentului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bârlad, care, din primele cercetări, au stabilit următoarele:
B.Virgil, în vârstă de 56 de ani, din comuna Perieni, conducea autoturismul pe DJ 243, pe un sector de drum situat în afara localității Perieni, din direcția Bârlad către Perieni. La un moment dat, acesta a accidentat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa cu bicicleta în aceeași direcție. Biciclistul nu era echipat cu vestă reflectorizantă și nu avea asupra sa vreo sursă de lumină.
Echipajul medical sosit la locul accidentului a constatat decesul biciclistului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button