ActualitateLocal

A patra reuniune transnaţională

lmk_sediu
A patra reuniune transnaţională a Parteneriatului Strategic “Comics in Teaching Languages/La BD en classe de langues” – proiect laureat al Certificatului European Language Label pe 2016 – s-a desfăşurat în Portugalia, la Agrupamento de Escolas de Santo André, în perioada 23-27 octombrie. Au participat cu reprezentanţi (coordonatorul de proiect şi cel puţin un membru al echipei de implementare) toţi cei şase parteneri, coordonaţi de Liceul “Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui (România). Echipajul LMK Vaslui a fost compus din coordonatorul proiectului, profesorul Alexandru Mîţă, din directorul instituţiei, profesorul Cătălin Ignat şi din profesoara Irina Popa, membră a echipei de proiect cu responsabilităţi administrative şi de formare.
Programul celor patru zile ale reuniunii s-a axat în special pe chestiuni privind implementarea şi managementul proiectului, fiind trecute în revistă şi principalele realizări ale primului an: cele şase numere ale revistei de benzi desenate “Scaramouche”, cele trei reuniuni de proiect anterioare, cele două simpozioane internaţionale organizate şi seminariile interactive internaţionale, cele nouă webinare, cursurile de formare, filmele documentare, tutorialele şi, foarte important, produsul intelectual al proiectului, Sistemul de Management al Învăţării (LMS) cuprinzând generoase spaţii virtuale de curs (Engleza prin benzi desenate, Franceza prin benzi desenate, Italiana prin benzi desenate, cursuri de formare pentru producerea de benzi desenate, istoria benzilor desenate etc.), oferite gratuit celor 1200 de utilizatori actuali, elevi şi profesori nu numai din instituţiile din structura parteneriatului, ci şi din rândurile celor care au făcut parte dintre concurenţii ediţiei 2016 a Concursului Naţional de Traduceri “Corneliu M. Popescu”, amplă manifestare de promovare şi folosire a rezultatelor proiectului, organizat în luna mai 2016.
Agrupamento de Escolas de Santo André – instituţia-gazdă din Barreiro – i-a impresionat pe toţi oaspeţii prin modalitatea unică de ilustrare a activităţii susţinute pe care o realizează zi de zi, în parteneriatul nostru strategic: fiecare corp de clădire şi fiecare sală de clasă aveau mărcile proiectului, îndeosebi motanul Tamy, mascota câştigătoare a concursului internaţional de anul trecut pentru identificarea elementelor definitorii care să compună imaginea proiectului. Aşadar, cu mic, cu mare, de la grădiniţă şi până în ultimul an de liceu, toţi cei aproape o mie de elevi ai şcolii-gazdă a celei de-a patra reuniuni transnaţionale, au ilustrat cu măiestrie “lumea lui Tamy”, după cum şi-au autointitulat instituţia, profesorii şi elevii de la “Santo André” din Barreiro.
Până şi spectacolul de teatru oferit oaspeţilor de membrii trupei de teatru şcolar în limba engleză de la Agrupamento de Escolas de Santo André din Barreiro a fost unul original, cu un scenariu creat de elevi şi exclusiv despre… pisici!
În vederea studierii îndeaproape a interferenţelor culturale, dar şi a istoriei benzii desenate portugheze, fenomen cultural cu un destin aparte, dat fiind şi contextul zbuciumat din secolele al XIX-lea şi al XX-lea în care a evoluat, una din activităţile deosebit de interesante de la Barreiro a vizat studierea amănunţită a exponatelor Festivalului Internaţional al Benzii Desenate de la Amadora, eveniment mondial deosebit, găzduit în condiţii excelente de foste hale industriale transformate în generoase spaţii expoziţionale ale orăşelului-satelit al Lisabonei, Amadora. Efectele acestui studiu vor putea fi regăsite în numerele viitoare ale revistei proiectului – “Scaramouche”, dar şi în viitorul spaţiu de curs din LMS, dedicat istoriei benzii desenate portugheze.
Foarte interesante s-au dovedit şi şedinţele proiectului consacrate analizei primelor filme de animaţie realizate, cu foarte mult entuziasm, de elevii mai mari ai instituţiei portugheze: coordonatorul proiectului a remarcat şi elogiat multitudinea de tehnici, de la folosirea gamei Adobe sau Correll la utilizarea creativă a software-ului diverselor smartphone-uri pentru producere de filme în sistem stop-motion, de la grafica migăloasă, de tip “cadru cu cadru” la plastilina animată, totul pentru a ilustra “aventurile lui Tamy”, pentru a da viaţă unui personaj îndrăgit de-acum, adoptat de toţi participanţii la proiect.
Deosebit de apreciată a fost melodia compusă special de profesorul de muzică al instituţiei – membru al echipei de proiect şi intitulată “Tamy, the orange cat” – cu siguranţă, un viitor hit al învăţământului de pretutindeni, cântec ritmat, cu o linie melodică uşor de reţinut şi cu versuri directe şi simple, în limba engleză. Atât melodia, cât şi compozitorul şi interpreţii au primit aplauze la scenă deschisă, după cum puteţi şi observa din videoclipul pe care vi-l oferim.
În continuare, toţi partenerii se vor concentra pe pregătirea exponatelor celor mai reprezentative, care vor participa la Marele Festival Internaţional al Benzii Desenate de la Angoulême (ediţia 2017), dar şi pe realizarea filmelor de animaţie de scurt-metraj care vor concura pentru obţinerea unui titlu la Festivalul Internaţional de scurt-metraj pentru profesionişti şi amatori Festimaj de la Meyzieu (Franţa), ediţia 2017. În paralel, se va lucra şi la perfecţionarea LMS, la editarea noilor numere din revista “Scaramouche”, iar fiecare şcoală îşi va crea propriul Consorţiu DEOR, în vederea unei cât mai ample promovări, difuzări şi utilizări a rezultatelor proiectului. În România acest proces s-a desfăşurat deja, în urma unui Apel la Constituirea Consorţiului DEOR, lansat în septembrie 2016, iar nou-constituitul Consorţiu are deja 46 de unităţi şcolare din toate judeţele ţării. Acelaşi Apel a fost lansat şi pentru Republica Moldova, unde în luna decembrie se va desfăşura o întâlnire cu profesorii dornici de participare în Consorţiul de exploatare şi diseminare a rezultatelor acestui parteneriat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button