ActualitateLocal

A furat bani și produse dintr-un magazin de aproximativ 10.000 lei

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au probat activitatea infracțională a unui tânăr în vârstă de 19 ani, din Tăcuta, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat.

 În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, în perioada 30 decembrie 2020 – 8 ianuarie a.c., pe timpul nopții,  bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor ar fi pătruns, prin efracție, în interiorul unui spațiu comercial, din localitatea Tăcuta, de unde a sustras sume de bani și țigarete.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 9500 de lei.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reținut pe tânăr pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui care a luat față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

 Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a tânărului.      

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button