ActualitateLocal

A demarat campania de vaccinare a cadrelor medicale

Campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 a demarat, luni, la nivelul judeţului Vaslui, în perioada 5 – 7 ianuarie urmând să fie administrate cele 400 de doze de vaccin care au ajuns în judeţ, au informat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit directorului executiv al instituţiei, Mihaela Vlada, luni, în intervalul orar 8,00 – 9,00 au fost vaccinate un număr de 28 de cadre medicale, campania de imunizare fiind în derulare.

”În primă fază, la nivelul judeţului Vaslui au sosit 400 de doze de vaccin şi în perioada următoare, în funcţie de numărul cadrelor medicale care îşi vor manifesta dorinţa de a se vaccina, vom face o evaluare şi vom lansa o nouă comandă, urmând ca apoi să se treacă la imunizare în cea de-a doua etapă”, a declarat, pentru AGERPRES, Mihaela Vlada.

La nivelul judeţului Vaslui au fost organizate cinci centre de vaccinare, câte unul în municipiile Vaslui şi Huşi şi în oraşul Murgeni şi două în municipiul Bârlad, unul pentru cadrele medicale de la Spitalul de Urgenţă ‘Elena Beldiman’, unitate suport COVID-19 şi altul pentru restul cadrelor medicale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button