Un incident tragic a avut loc într-o gospodărie din comuna Ciocani, județul Vaslui. Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit fără viață, prezentând o plagă înjunghiată în zona pieptului. Potrivit primelor informații, ipoteza principală este cea a unui gest suicidar.
Alarma a fost dată de fiica victimei, după ce mama acesteia i-ar fi spus că soțul ei s-ar fi înjunghiat. Tânăra a apelat numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția autorităților.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru victimă.
„Echipajul trimis la caz a găsit victima fără semne vitale, cu o plagă înjunghiată în zona precordială și cu semnele morții deja instalate, motiv pentru care a fost declarat decesul”, a declarat dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
Soția bărbatului, în vârstă de 53 de ani, le-a relatat anchetatorilor că, pe fondul unor certuri conjugale, acesta ar fi amenințat în repetate rânduri că își va pune capăt zilelor. Cei doi obișnuiau să consume alcool, susțin vecinii, însă nimic nu anunța un asemenea deznodământ.
„Am auzit că s-au certat, poate s-au și bătut, nu știu exact. Nu erau violenți cu alții, doar între ei. Erau oameni comsecade. Probabil, totul s-a întâmplat pe fondul consumului de alcool”, a declarat un vecin.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă și au desfășurat cercetări până în cursul dimineții, fiind audiați membrii familiei și alți martori.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, urmând ca rezultatele necropsiei să stabilească cu exactitate cauzele și circumstanțele decesului.
