Cocoș „artist”, reclamat la Garda de Mediu! Un vasluian s-a plâns că pasărea vecinului „poluează fonic” noaptea

Situație inedită la Vaslui, unde un locuitor a reclamat la Garda de Mediu cocoșul vecinului, acuzând că pasărea „poluează fonic” în timpul nopții și îi tulbură somnul. Potrivit sesizării, cocoșul ar cânta „artistic” între 22:00 și 06:00, uneori chiar „fix la 01:00”.

Instituția a răspuns public solicitării, clarificând că nu poate emite un „aviz de liniște” pentru animalele vecinilor.

„Zgomotul produs de animale domestice este considerat o problemă ce ține de ordine și liniște publică, nu de protecția mediului. Garda de Mediu Vaslui poate interveni doar dacă sunt constatate probleme specifice de mediu: mirosuri puternice, gestionare necorespunzătoare a dejecțiilor, activități de tip fermă fără documente sau alte forme de poluare”, au transmis reprezentanții instituției.

Garda de Mediu Vaslui recomandă persoanelor deranjate de gălăgie să transmită probe (video, oră, dată) către Poliția Locală, singura autoritate care poate interveni în astfel de situații.

Cu umor fin, Garda de Mediu a încheiat mesajul: „Nu putem pune ‘pe silent’ cocoșii nimănui. Rămânem la dispoziția cetățenilor pentru toate sesizările din sfera noastră legală de competență.”

Un caz care arată, o dată în plus, că viața la curte vine la pachet cu… concerte matinale neanunțate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *