În cadrul operațiunii „JUPITER”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vaslui au efectuat, în data de 6 noiembrie 2025, trei percheziții domiciliare.
Acțiunea, desfășurată sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, a vizat două locații din municipiul Bârlad și una din municipiul Huși, la sediile unui agent economic suspectat de comercializarea unor produse contrafăcute.
Perchezițiile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. În urma acestora, au fost descoperite și ridicate bunuri în valoare de peste 140.000 de lei, susceptibile a proveni din activități ilegale.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.
Activitățile se înscriu în seria măsurilor derulate la nivelul Poliției Române pentru combaterea infracționalității economice și protejarea mediului concurențial loial.


