Expoziție cu uniforme de jandarmi la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui

Vineri, 26 septembrie, ora 12.30, la Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui va avea loc vernisajul expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850-2020”.

Expoziția reunește ținute militare confecționate după modelul uniformelor purtate de jandarmi în perioada 1850 – 1948, dar și modele autentice.

În cadrul expoziției vor mai putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii, publicații de specialitate, elemente de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Municipiul Vaslui devine al 27-lea oraș care găzduiește expoziția cu tematică militară.

„Prin această expoziție dorim să schimbăm imaginea Jandarmeriei Române și să vadă vasluienii că avem o istorie, o tradiție, un trecut istoric, că și noi am participat la cele mai importante evenimente. Jandarmii noștri au fost implicați atât în misiuni pe front, cât și în spatele frontului pentru misiuni de apărare a ordinii publice. Am dorit să se vadă și partea frumoasă a Jandarmeriei. Expoziția este un fel de poveste. Avem o istorie frumoasă cu care ne mândrim”,a spus Luiza Rotaru, ofițer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Asociația Romilitaria și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui.

Expoziția „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în perioada 26 septembrie – 21 noiembrie 2025.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *