Peste 55 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui au derulat activități specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru depistarea celor care săvârșesc abateri la regimul circulației pe drumurile publice și care conduc autovehicule pe drumurile publice în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În perioada 13 – 14 septembrie 2025, la diverse intervale de timp, peste 55 de polițiști, din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, au organizat și derulat acțiuni, la nivel județean, pentru creșterea siguranței rutiere.
În urma filtrelor rutiere instituite, au efectuate 485 de testări cu aparatele din dotare pentru depistarea posibilei prezențe a alcoolului sau a substanțelor psihoactive și au fost aplicate 206 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 92.405 lei.
Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere, pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substante.