Incendiu de vegetație uscată în localitatea Teișoru: mai multe locuințe au fost amenințate de flăcări!

Mai multe locuințe au fost amenințate de un incendiu de vegetație uscată izbucnit pe dealurile din localitățile Teișoru, comuna Pușcași, și Oprișița, comuna Poienești.

Detașamentul de Pompieri Vaslui a venit în sprijinul autorităților din cele două comune vasluiene, intervenind cu o autospecială și patru militate.

„Forțele de intervenție au ajuns la locul evenimentului, unde ardea aproximativ 1000 mp de vegetație uscată și mărăciniș, cu posibilitate de propagare către un grup de locuințe aflate la circa 50 m. Flăcările se propagă cu repeziciune, având în vedere cu curenții de vânt”, au spus reprezentanții ISU Vaslui.

În cele din urmă, incendiul a fost lichidat, fără pagube majore.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *