În perioada 30 august – 1 septembrie, echipajele Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui vor fi prezente în teren pentru a asigura ordinea publică și siguranța participanților la evenimentele organizate în mai multe localități din județ.
Jandarmii vor avea în atenție atât zonele aglomerate, cu aflux mare de persoane, cât și desfășurarea în condiții de siguranță a adunărilor publice programate în acest weekend.
Astfel, jandarmii vor fi prezenți la următoarele evenimente:
- Vineri, 30 august – bâlciurile tradiționale din municipiul Bârlad și comuna Băcești;
- Sâmbătă, 31 august – turneul de arte marțiale K1, organizat în orașul Negrești;
- Duminică, 1 septembrie – ceremonia de sfințire a bisericii din satul Ghergheleu, comuna Codăești.
Misiunile jandarmilor vizează în principal:
- prevenirea și descurajarea faptelor antisociale;
- intervenția promptă la solicitările cetățenilor;
- menținerea unui climat de siguranță și ordine publică pe timpul desfășurării evenimentelor.
Recomandări pentru participanți:
- respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;
- manifestați un comportament civilizat și responsabil;
- supravegheați copiii și bunurile personale;
- evitați implicarea în conflicte sau altercații;
- în caz de incidente sau situații suspecte, adresați-vă celei mai apropiate patrule de jandarmi sau apelați numărul unic de urgență 112.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui rămâne alături de comunitate, asigurându-se că toate activitățile se desfășoară în condiții de siguranță și normalitate.