Șarpe îndepărtat de jandarmi din gospodăria unor vârstnici din Lunca Banului

Un echipaj de jandarmerie a intervenit în localitatea Lunca Banului, județul Vaslui, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, care semnala prezența unui șarpe în curtea unei gospodării.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că reptila pătrunsese într-una dintre anexele locuinței unei femei în vârstă de 78 de ani. Aceasta s-a speriat și a solicitat sprijinul autorităților, temându-se pentru siguranța sa și a soțului său, în vârstă de 81 de ani.

Intervenția s-a desfășurat cu prudență, jandarmii reușind să îndepărteze șarpele în cel mai scurt timp, cu ajutorul materialelor din dotare. Reptila nu a suferit leziuni, fiind eliberată ulterior în mediul său natural, la o distanță sigură față de zonele locuite.

Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar misiunea s-a încheiat fără alte incidente.

Reamintim cetățenilor că, în astfel de situații, este important să păstreze calmul și să solicite sprijinul autorităților prin apel la 112, fără a încerca să intervină pe cont propriu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *