Comisarul șef Vasilică Porcișanu a fost declarat polițistul anului!

De Ziua Poliției Române, IPJ Vaslui a organizat o ceremonie de evidențiere a polițiștilor vasluieni.

Astfel, comisarul șef Vasilică Porcișanu a fost declarat polițistul anului, o recunoaștere meritată a contribuției sale remarcabile în domeniul ordinii publice și siguranței cetățenilor.

De asemenea, 24 de ofițeri și 23 de agenți de poliție au fost avansați în gradul profesional următor la îndeplinirea stagiului minim în grad.

Alți 4 ofițeri și 12 agenți de poliție au fost avansați în gradul profesional următor înainte de îndeplinirea stagiului minim în grad.

”Recunoștința şi respectul faţă de toți cei care au ales ca drum în viaţă această meserie plină de sacrificii, atât personale, cât şi din partea familiilor acestora vine firesc. Este o meserie în care exemplul personal devine un instrument puternic în protejarea şi promovarea sistemului valorilor fundamentale ale societății. Vedem, de la an la an, tot mai mulți tineri care vin în orașul nostru și se alătură profesioniștilor în domeniu, un simbol al încrederii crescânde a generațiilor de mâine în valorile și principiile morale ale unei societăți sănătoase”, a transmis primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște.

„Felicit toți polițiștii din județul Vaslui pentru profesionalismul de care dau dovadă zi de zi și îi asigur de întregul meu sprijin în continuarea activităților lor. Este un privilegiu să fiu alături de acești oameni dedicați, care contribuie la crearea unui mediu mai sigur pentru toți cetățenii”, a conchis Eduard Popica, prefectul județului Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *